X
TRANSPORT GRATUIT PENTRU COMENZI PESTE 300LEI

Jocul ca metodă de învățare: Cum alegem jucăriile potrivite pentru dezvoltarea copiilor?

Jucăriile sunt foarte importante pentru dezvoltarea copiilor, asta știe orice părinte. Îi ajută să devină creativi, să își dezvolte imaginația și personalitatea și să se distreze în același timp. Dar cum alegem jucăriile potrivite pentru copii, luând în considerare aceste aspecte și asigurandu-ne în același timp că sunt în siguranță și nu exista pericol de accidente?

Iată câteva lucruri important de știut când decidem care sunt jucăriile potrivite:

1.    Siguranța este pe primul loc!

Acesta trebuie să fie primul criteriu atunci când alegem jucării pentru copiii noștri. De multe ori, decidem și cumpărăm emoțional, pentru că suntem vrăjiți de culorile frumoase, formele interesante sau povestea promovată, însă un părinte are totuși responsabilitatea de adult să rămână rațional, indiferent de rugămințile fierbinți ale copilului, și să îi ofere jucării sigure din punct de vedere materiale și rezistență, să nu conțină elemente mici care pot fi înghițite sau care au forme ascuțite care pot răni.

2.    Tine cont de vârstă:

Toți producătorii de jucării sunt obligați să treacă pe ambalaj vârsta pentru care sunt produse/create jucăriile respective. Fii atent la acest aspect și citește cu atenție etichetele și ambalajele.

Jucării potrivite pentru diverse categorii de vârstă:

 0-12 luni:

Bebelușii se folosesc de simțuri că se descopere lumea din jurul lor. Cele mai bune jucării pentru ei sunt cele care le implică simțurile tactile, auzul și văzul. Alegeți jucării care au în componență elemente zdrăngănitoare, melodii și lumini, sau jucării moi, cu diverse texturi.

1-3 ani:

Copiii mici devin mai implicați și mai interesați, iar curiozitatea începe să se dezvolte ușor-ușor. Alegeți jucării care să le dezvolte abilitățile motorii și coordonarea: blocuri de construcție, forme geometrice, puzzle-uri simple, acestea sunt doar câteva exemple de jucarii potrivite pentru această vârstă.

3-5 ani:

Preșcolarii sunt dornici să își dezvolte imaginația și să învețe lucruri noi. Alegeți jucării care încurajează dezvoltarea creativă, rezolvarea problemelor și abilitățile sociale. Opțiuni excelente sunt blocurile de construcție, figurinele colecționabile, seturi de joacă pentru stimulare intelectuală, jocurile de societate și jucării care îi ajuta să se transpună în alte roluri (supereroi, prințese, personaje mitice).

6-12 ani:

Pe măsură ce cresc, merg la scoală și fac parte din cercuri sociale, copiii dobândesc abilități cognitive și sociale din ce în ce mai sofisticate. Căutați să le oferiți jucării sau jocuri care le stimulează aptitudinile intelectuale, încurajează colaborarea și îmbunătățesc abilitățile de rezolvare a problemelor. Interesele lor în schimbare sunt satisfăcute prin alegerea unor jucării de tipul blocurilor de construcție adaptate vârstei, truse științifice, puzzle-uri complexe sau jocuri de strategie.

3. Ține cont și de părerea lui!

Mulți părinți merg pe principiul: “Eu știu ce e mai bine pentru copilul meu, și eu decid”. Acest lucru este general valabil, și foarte corect, însă atunci când vine vorba de alegerea jucăriilor trebuie totuși să se țină cont și de pasiunile copilului, de dorințele lui, de visuri și de înclinațiile artistice, sportive sau științifice. Ar fi bine ca acestea să nu fie înăbușite în mod drastic, și să fie lăsați să își exprime părerea în materie de jucării și să li se acorde liberul arbitru. În perioada copilăriei se descoperă adevăratele valențe ale personalității și se trasează drumul în viața de adult, iar părinții sunt modelatorii viitorilor oameni mari :).

 Încurajați copiii să discute despre alegerile lor și să experimenteze cu diverse jucării din selecțiile sugerate. Le puteți încuraja independența și puteți face din alegerea jucăriei o experiență de colaborare plăcută, permițându-le să participe la procesul de luare a deciziilor.

Jocul imaginativ ar trebui de asemenea încurajat. Oferiți-le copiilor jucării cu o varietate de utilizări, cum ar fi blocuri de construcție, păpuși sau figurine de acțiune, astfel încât aceștia să își inventeze propriile povești. Aceste jucării încurajează imaginația, narațiunea și abilitățile de rezolvare a problemelor.

3.    Asigură-te că jucăriile respectă prevederile legale!

Producătorii, importatorii și distribuitorii de jucării sunt obligați să respecte directivele legale, iar părinții au de asemenea resonsabilitatea să verifice acest lucru atunci când iau decizia de cumpărare. Deși pentru părinți acest lucru nu pare a fi important, pentru că ei presupun din start că ceea ce se găsește pe piață este deja verificat, pot fi situații în care sunt introduse la vânzare jucării neconforme din punct de vedere calitate și aspecte legislative. La nivel naţional aspectele care ţin de siguranţa jucăriilor sunt reglementate prin H.G. 396/2003 privind asigurarea securităţii utilizatorilor de jucării, care transpune Directiva 88/378/CEE, modificată de Directiva 93/68/CEE.

4.    Ține cont de calitate!

Nu întotdeauna mai ieftin poate fi și mai bun, sau invers. Mereu trebuie să punem accent pe calitate, mai ales când vine vorba de jucării. Copiii nu au capacitatea să facă diferența între calitate și lipsa ei, însă părinții sunt cei mai în măsură să decidă acest lucru pentru ei. Jucăriile cu licență sunt cele mai copiate, însă versiunile care nu sunt originale, deși mai ieftine, sunt de proastă calitate sau sunt produse din materiale inferioare din punct de vedere al siguranței. De exemplu, figurinele Marvel sau Schleich, care au trade mark și sunt produse în condiții de maximă siguranță și au toate certificările impuse de autorități, pot fi găsite și în variante mai ieftine, însă acestea din urmă nu au nici o garanție a calității și nu sunt suficient de verificate și reglementate.

5.    Ține cont de valoarea lor în procesul de învățare

Jucăriile pot fi instrumente didactice eficiente. Selectați jucării benefice din punct de vedere educațional, cum ar fi cele care îmbunătățesc abilitățile motorii, creativitatea, gândirea critică și abilitățile de rezolvare a problemelor. Căutați jucării care încurajează creativitatea și le permit copiilor să exploreze idei diferite.

Jucăriile educaționale joacă un rol vital în modelarea dezvoltării copilului prin stimularea curiozității, creativității și gândirii critice încă de la o vârstă fragedă. Acest tip de jucării proiectate cu grijă merg dincolo de divertisment, oferind copiilor experiențe valoroase de învățare care le îmbunătățesc abilitățile cognitive, sociale și emoționale. În această lume bazată pe viteză și multă superficialitate, semnificația jucăriilor educaționale nu poate fi trecută cu vederea, deoarece ele deschid calea către un viitor mai luminos și mai îmbogățit pentru copiii noștri.

6.    Supraveghează-l când se joacă!

Copiii cer multa atenție și foarte mult timp dedicat lor. Sunt mulți părinți care vor să își tina copilul ocupat cu o jucărie, astfel încât să aibă și ei un timp de respiro, să lucreze sau să se ocupe de alte activități casnice. Este de înțeles, timpul este din ce în ce mai prețios și mai comprimat pentru oricare dintre noi. Însă în timpul jocului copilul trebuie totuși supravegheat, nu doar din punct de vedere al siguranței, însă poate fi corectat atunci când greșește. Poate asează greșit un element în puzzle, sau stâlcește un cuvânt atunci când joacă într-un film imaginar cu supereroi, ori poate îmbracă o păpușă și îi pune hainele invers. Aceste mici greșeli pot fi corectate din mers, astfel încât să nu se perpetueze în timp.

În concluzie, alegerea jucăriilor potrivite joacă un rol crucial în dezvoltarea copiilor. Încurajând procesul de învățare în timpul jocului, explorarea și rezolvarea problemelor, jucăriile bine alese oferă o bază solidă pentru învățarea pe tot parcursul vieții și succesul academic. Investiția bine documentată în astfel de jucării se dovedește a fi o abordare valoroasă în formarea unor indivizi compleți și curioși din punct de vedere intelectual.

Top rase de câini de talie mică potrivite pentru copii

Ce face un părinte atunci când este pus în fața rugăminților fierbinți ale copilului că vrea un cățel? Mai întâi își calculează potențialul nivel suplimentar de ocupație care va să vină în programul deja aglomerat, apoi cedează :). Dar nu înainte de a face o documentare amănunțită asupra raselor de câini potrivite atât pentru copii, cât și pentru ei înșiși.

Rolul animalelor de companie in dezvoltarea copilului - 8 beneficii

Animalele de companie sunt o parte extrem de importantă în viețile noastre.

Jocul ca metodă de învățare: Cum alegem jucăriile potrivite pentru dezvoltarea copiilor?

Jocul ca metodă de învățare: Cum alegem jucăriile potrivite pentru dezvoltarea copiilor?

Jucării Interactive: Oportunitatea perfectă pentru a aduce copiii în lumea reală

Jucării Interactive: Oportunitatea perfectă pentru a aduce copiii în lumea reală

Jucăriile educative - Fundamentul dezvoltării inteligenței prin distracție

Magia Jocului în Dezvoltarea Copiilor: De ce joaca este esențială pentru creșterea lor

În universul copiilor, joaca nu este doar o activitate lipsită de importanță, ci și o sursă importantă de descoperire, învățare și bucurie. În centrul fiecărei copilării, jocul devine o poartă către lumi nesfârșite de imaginație și este esențial pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor în primii ani ai vieții lor. De la jucăriile pentru bebeluși la cele interactive și educative pentru copii mai mari, aceste interesante unelte devin o cale fascinantă de explorare și învățare.
whatsapp